Category: Fără categorie

Dacă m-a uimit maxim ceva anume a fost și este natura umană care se află într-o stare extrem de decăzută, dar care totuși mai are discernământ doar pentru alții, vede bine doar când e vorba despre alții.

David i-o luase lui Urie pe Bat Șeba, iar apoi l-a omorât, iar când Natan a venit să-i spună o pildă cu unul care avea multe oi dar care a furat tot oaia săracului, a cerut fără să clipească ca acesta să fie omorât. Era de fapt el, despre el nu ar fi zis niciodată că merită să moară, deși era un curvar ucigaș. De ce pe el nu se vedea vinovat, dar dreptatea era așa de limpede când era vorba de alții?

Iuda s-a culcat cu nora lui, care era văduvă, fără să știe că este ea. Fusese păcălit de Tamar, care se dăduse drept o prostituată. Iar când a venit vestea că nora lui e însărcinată, fără să clipească, a cerut să fie arsă pe ruga deși el era făptașul și el trebuia ars împreună cu ea. De ce dreptatea funcționează atât de bine doar când e vorba de alții? De ce noi putem face păcate grosolane, dar suntem experți în a-i judeca pe alții?

De ce putem predica dreptatea, neprihănirea deși suntem din cale afară fe păcătoși, de ce putem fi atât de exigenți cu alții, dar atât de delăsători și îngăduitori cu noi?

Pavel avea un secret al neprihănirii, mai presus de oricine era aspru cu el, nu-și tolera nicio slăbiciune, nu dădea liber firii în nicio înprejuare, ci spunea atât de apăsat: “Ci mă port aspru cu trupul meu și-l țin în stăpânire, ca nu cumva, după ce am propovăduit altora, eu însumi să fiu lepădat!”

Oare câți propovăduitorii ai neprihănirii vor fi ei înșiși aspru judecați pentru că au fost asprii doar cu alții, nu și cu ei?

Doamne, ferește-ne!

Text: 1 Corinteni 9:26-27

Pentru mine nu există preoți care să drăcuie sau să înjure, care să fumeze, care să bea cot la cot cu bețivii satului și cu nuntașii cei mai experimentați, pentru mine nu există preoți care să vorbească despre femei cu enoriașii ca cei mai experimentați curvari, pentru mine nu există preoți care să nu fie sfinți cum Hristos ne cere.

Preoții/pastorii care au îndrăznit să intre în slujba Domnului, dar care sunt ilustrarea perfectă a zicalei “Fă ce zice popa nu ce face popa!”, pentru mine sunt infiltrații Satanei în sânul Bisericii, sunt cei mai mari hulitori ai Numelui lui Hristos, sunt cea mai mare pricină de poticnire, atrag cel mai mare dispreț față de credință. Ei vor da socoteală si vor plăti cum nici cel mai mare păcătos nu va plăti prețul păcatelor lui. Cum bine ne spune Iacov: “Frații mei, să nu fiți mulți învățători, căci știți că vom primi o judecată mai aspră.” (Iacov 3:1).

Pentru preoți/pastori/lideri spirituali și pentru orice credincios trebuie să sune mai tare ca orice clopot sau orice toacă următorul verset: “Oricine rostește Numele Domnului să se depărteze de fărădelege!” (2 Timotei 2:19).

Doamne ajută!

Am văzut mai multe poze din Skopje, Macedonia, cu oameni care au adus în semn de protest în fața la City Hall pantofii rudelor plecate în străinătate pentru un trai mai bun.

Românii au simțit imediat durerea macedonenilor. Noi ar trebui să facem munți în fiecare oraș cu pantofii celor plecați în străinătate, am umple toate văile din țară cu hainele și lucrurile dragi lăsate acasă, lucruri după care poate că nu se vor mai întoarce niciodată. Am face un zid care să înconjoare România din cărămizile caselor lor abandonate.

Dacă ar fi să punem pe hârtie mesajele și convorbirile lor cu cei dragi din România am umple toate Bibliotecile din țară. Ar da pe afară Dunărea dacă am putea turna în ea toate lacrimile de dor care au curs pe obrazul nostru și al lor.

Ei de 29 de ani țin economic țara aceasta în picioare prin miliardele de euro și de dolari pe care le trimit, ei încă visează la “acasă”, ei încă investesc în țara aceasta cumpărând case și mobilându-le cu produse cumpărate de aici. Ei cară ca furnicile spre țara aceasta tot felul de bunătăți, pentru că România e încă “acasă”. Asta ne spune că au plecat nu pentru că nu iubesc România, ci pentru că au fost nevoiți.

Mă rog mult ca exodul acesta să înceteze. Să nu mai fim a doua țară după Siria care să umple lumea cu “refugiați”. Să nu mai fugim în afară când vrem bani de o casă, de o mașină sau de o nuntă. Să putem câștiga și aici la noi cum se câștigă afară.

Doamne binecuvintează România!