Category: Fără categorie

Sunt unul dintre copiii crescuți în Biserică. Ne lua mama pe toți șase la Biserică, mergeam uneori în șir indian ca rățuștele dupa mămica lor. Nu conta că afară sunt plus 40 de grade sau -10, când era slujbă noi eram acolo. Nu am cunoscut ce înseamnă să te duci la Biserică cu mașina, aveam de mers pe jos 15 minute până la trolebuz și alte 10 după câteva stații, iar dacă nu avea mama bani de bilete o luam tot drumul pe jos ceea ce s-a întâmplat foarte des. Nu făceam nazuri, știam când mama nu avea bani nici de bilete când o lua pe “scurtătură”.

Dar când ajungeam la Biserică era ca și cum am fi ajuns în rai. Ne plăceau atât de mult cântările, harfele cu imnuri care nu se învechesc niciodată, bucuria oamenilor de acolo, fețele lor pline de lumină, cuvintele pline de farmec ale predicatorului, toate erau pentru noi semne că acolo nu e orice loc, ci Casa lui Dumnezeu. Am înțeles acest lucru de mic. Am iubit de mic Biserica, am iubit de mic sfinții lui Dumnezeu, m-am înconjurat de atunci cu ei și ard de nerăbdare să fiu la orice spujbă. Mama nu trebuia să ne dea tablete și telefoane ca să stăm cuminți, nu ne promitea că ne cumpără jucării și dulciuri, nu mergeam la Biserică din interes sau ca să stăm pe telefoane, ci am știut de mici că acolo e ceva mai mare și mai important decât toată lumea noastră, este Dumnezeu.

În Biserică am învățat respectul și curăția inimii, când la Școala Duminicală doamna învățătoare ne punea să învățăm cele zece porunci, versete care ne chemau la iubirea părinților, semenilor, a lui Dumnezeu și chiar a dușmanilor. Am învățat ceea ce nicăieri nu se învață ca la Biserică, să stai în tăcere uneori chiar o oră și să asculți o predică, care nu este o formă de tortură cum o vede lumea, ci cea mai gustoasă hrană din câte există pe pământ, hrana pentru suflet, care nu se găsește nicăieri altundeva decât la Dumnezeu.

Dragi părinți, duceti-vă copiii la Biserică, vor pricepe mai mult decât credeți voi și în ei va intra mai multă lumină de sus decât vă imaginați voi. Copiii neduși la Biserică sunt ca un câmp necultivat, cresc pe el numai spini, ciulini și boscheți nefolositor.

Cu prețuire,

Toni Berbece

Cămara minții tale să fie umplută cu Scriptură și în anul care-ți stă în față. Strânge acolo Cuvântul lui Dumnezeu din belșug pentru a-L avea la vremuri de nevoie, pentru a nu păcătui împotriva Cerului (Psalmul 119:11), pentru a scoate hrană din belșug pentru tine și pentru alții, pentru că omul nu se hrănește doar cu pâine, ci cu orice Cuvânt care iese din Gura lui Dumnezeu.

Cămara inimii tale să fie plină de iubire, iertare, dărnicie, milă și acceptare. Strânge în inima ta iubire din belșug, astfel vor cunoaște toți că sursa bogăției tale e Dumnezeu și nu pământul acesta. Să nu uităm ce ne-a spus Cristos: “Prin aceasta vor cunoaște toți că sunteți ucenicii mei dacă veți avea dragoste (Ioan 13:35)!”

Cămara pământească să fie și ea plină și deschisă pentru sărac, văduvă, orfan și pentru cel aflat în nevoi. Să dai și să nu ai nevoie să iei cu împrumut, să curgă belșug din mâinile tale spre toți cei aflați în strâmtorare pentru ca în acea glorioasă zi să ți se spună: “Veniți binecuvântații Tatălui Meu de moșteniți Împărăția care v-a fost pregătită de la întemeierea lumii, căci am fost flămând și Mi-ați dat de mâncat, Mi-a fost sete și Mi-ați dat de băut, am fost străin și M-ați primit… (Matei 25:34-36)!”

Cu prețuire,

Toni Berbece

Iosua s-a uitat spre Cer, într-o luptă pe care o purta pentru cucerirea Canaanului, și a zis: “Oprește-te Soare!” Cum să-ți treacă prin cap așa ceva? De unde a avut Iosua atâta îndrăzneală? Însă dacă vom citi despre el vom realiza că începând din adolescență a ales să nu iasă din Cortul Întâlnirii multă vreme (Exod 33:7-11). Patruzeci de ani a investit în rugăciune și nu s-a oprit nici când a luat sabia în mână. Fiind cuplat la rugăciune ești cuplat la curajul Duhului și ai o viziune supranaturală. Îndrăznești chiar să-i spui Soarelului să stea ca să-ți termini treaba. Unii au mutat munți cu puterea credinței, dar Iosua a oprit o Planetă întreagă din cursul ei.

Îmi aduc aminte că trebuia să terminăm casa lui Superman într-un timp record. M-am rugat și i-am spus Domnului ca în acel sat să nu cadă niciun strop de ploaie până nu punem acoperișul. Câteva săptămăni nu a plouat deloc. Chiar și muncitorii au spus că e o minune ca la începutul toamnei să nu plouă nici măcar o zi, iar vorbele lor au fost: “Se vede că niște oameni ai lui Dumnezeu construiesc casa aceasta!” Nu am spus Soarelui să stea, dar măcar norilor de ploaie le-am spus să evite zona și au făcut-o.

Petru era acel ucenic care căuta să stea cel mai aproape de Isus în toate și să imite tot ce vedea la El. De aceea când Isus a venit la ei mergând pe ape, Petru a fost singurul care a cerut să vină și el mergând pe ape. A fost singurul, niciunul din cei doisprezece nu a mai îndrăznit să ceară acest lucru. De ce? Pentru că Petru era cel care a fost luat mereu de Isus mai aproape când era vorba de mijlocirea în rugăciune. Un om al rugăciunii va îndrăzni mereu mai mult ca toți ceialați, va crede mai mult ca toți ceilalți și va face mai mult ca toți ceilalți. Fii un om al rugăciunii! Dacă te întrebi ce ți-a lipsit în viața de credință de nu ai adus rod, crede-mă, e vorba de rugăciune!

Cu prețuire,

Toni Berbece