Skip to main content

Dacă nu ne rugăm acum, vom plânge cu amar mai târziu…

Presiunea “dictaturii mondiale” asupra României continuă, se fac presiuni mari asupra conducătorilor noștri de a implementa această odioasă nouă formă de controlare a omenirii, acum că lucrurile s-au mai relaxat pe la noi, dar ai noștri rezistă. Vor ca și la noi să muncească, să cumpere si să vândă doar cei care acceptă “soluția” lor. Vor să-i învrăjbească pe oameni unii împotriva altora, să se creeze haos general, iar de vină să fim noi, cei rămași fără drepturi.

Numărul celor afectați de boală este foarte mic, dar cu toate acestea se instaurează tot mai mult o dictatură demonică din cauza căreia suferim cu toții. Ne amenință copiii, cum că paturile din spitale pe ei îi așteaptă o dată cu începerea școlii. Teroare prin media continuă. Azi ne vor presa cu un ser și ne vor lua un set de drepturi, mâine ne vor vâna cu altceva, afectați vor fi și cei care s-au inserat sa nu credeți ca scăpați, iar “dictatura” lor nu se va opri aici dacă nu mijlocim pentru națiunea noastră. Se aude glasul Duhului care strigă spre națiunea noastră: “Stați pe zidurile de veghere și apărați-vă țara prin rugăciune!”

Dacă nu ne rugăm, România va deveni un “lagăr de concentrare” imens, dar dacă ne rugăm, atunci România va deveni o oază și pentru oameni din alte națiuni, care vor veni să se adăpostească de nedreptate pe meleagurile noastre. Acum se decide dacă România va accepta “valurile 4, 5, 6…” sau va renunța la această nedreptate care vrea să ne înghită pe toți.

Străjeri, pe zidurile mijlocirii, înconjurați țara aceasta cu focul rugăciunilor voastre, postiți si trăiți în neprihănire ca școlile, magazinele, Bisericile si libertățile noastre să nu ne fie furate din nou. Ne vedem în fiecare seara începând de la ora 22:00 pana la ora 00:00 pe genunchi, fiecare atât cât poate, de asemenea alegeți o zi de post pentru națiune si strigați spre Singurul care ne mai poate ajuta!

“Pe zidurile tale, Ierusalime [Românie], am pus străjeri. Ei nu vor tăcea niciodată, nici zi, nici noapte! Voi, care-I aduceţi aminte Domnului, nu vă odihniţi” – Isaia 62:6

Cu prețuire pentru sfinți,
Toni Berbece

Susține viața, susține puritatea…

O mămică a fost înșelată de soțul ei, iar pentru a se răzbuna și-a înșelat si ea soțul, din înșelare a rezultat un copil, iar de aici a pornit un război total contra acestui pui de om, toate vocile din jur cereau executarea cu moartea prin avort a acestui copil. Mămica a ajuns si la mine la rugăciune, m-am rugat si am binecuvântat copilașul din pântec și știu că va fi născut si că va avea cel puțin șansa unei mame. Mama este spre reabilitare spirituală și psihică în urma traumei si deciziilor greșite luate la nervi. Dar mă gândeam, ce este viata? Oare nu puritate? Fără puritate se nasc greșeli care duc chiar la moarte. De aceea oricât s-ar greși față de voi, nu vă răzbunați, nu răspuneți la rău cu rău. Aceasta e voia Diavolului, nu a Domnului.

Iubiți copiii și nu-i puneți încă de la concepere sub semnul “ghilotinei” numită avort. O altă mămică mi-a scris disperată că vrea să ia pastila de a doua zi, că ea nu vrea copilul care simte că se prinde în pântecul ei, era evident că-l urăște încă din prima zi de la concepere și că vrea să-i trimită ca “dedicație” o pastilă care sa-l execute.

Oare nu acesta este scopul familiei? Să dea naștere unui copil atunci când poate chiar fără voie își permite să apară? Oare nu și pentru acest lucru întemeiem familii? De aceea fii gata tu ca tată și mamă ca în orice moment să primești un îngeraș, acesta este planul sfânt al familiei, este peste carieră, concedii, comoditate și alte planuri. Moașele din Egipt au fost binecuvântate de Dumnezeu pentru că n-au ucis copiii de parte bărbătească la porunca lui Faraon, la fel au fost binecuvântate si mamele evreice, iar salvarea le-a venit tocmai printr-un copil care n-a fost “avortat”.

În copiii pe care nu-i ucidem sunt binecuvântările poporului nostru, sunt doctori, ingineri, profesori, politicieni și tot ce avem nevoie. Uciderea de prunci îl scârbește pe Dumnezeu, care-și trimite mânia de sus contra poporului ce se îndeletnicește cu această practică, iar România e fruntașă. Iartă Doamne România și îndură-te de noi!

Cu prețuire pentru părinți,
Toni Berbece

A îngenunchiat în parcarea magazinului…

Eram în parcarea magazinului Dedeman, tocmai cumpărasem patru mașini de spălat pentru patru familii cu mulți copii din Județul Iași, moment în care a venit un domn puțin amețit și ne-a rugat să-l lăsăm să ne ajute să încărcăm mașinile în schimbul câtorva lei. L-am lăsat, iar după ce ne-a ajutat și și-a primit răsplata i-am spus că am ceva mai bun decât bani pentru el. I-am cerut voie să mă rog pentru a scăpa de consumul de alcool, care l-a ruinat. Mi-a permis, iar când am pus mâna pe el a căzut în genunchi ca secerat, după câteva secunde a ridicat si mâinile spre cer, iar pe chip i se vedea o pace incredibilă. La sfârșit ne-a zis că a simțit un fior cald în piept și o liniște unică. Era șocat de ce i se întâmplase. A cunoscut puterea Duhului Sfânt care-l poate schimba și pe el.

Noi ne rugam în fața unei masini care se pregătea să plece, dar șoferul când a văzut ce se întâmpla a oprit motorul si ne-a făcut semn să continuăm să ne rugăm. Efectiv acolo era ceva sfânt, era forța lui Hristos care lupta pentru un om robit. Fiind în orașul Vaslui l-am îndemnat să caute o Biserică în acest oraș de care să se lipească și să se alimenteze cu Hristos. Îndemnul meu pentru voi este să vă faceți curaj ca mereu să vă rugați pentru oamenii spre care Duhul Sfânt vă călăuzește, să o faceți fără rușine, pentru că oamenii aceia au nevoie de viață, iar rugăciunea pe care o faceți poate fi unica lor șansă de salvare.

Cu prețuire,
Toni Berbece