Românii trebuie să treacă de la flori la Cruce în ceea ce-L privește pe Hristos. Pentru că Hristos nu este impresionat de florile noastre aruncate fără pocăință înaintea Lui, cum nu a fost impresionat de florile evreilor la intrarea Sa în Ierusalim si cum nu e impresionat mortul de coroanele de flori care i se pun pe mormânt. Trebuie să lăsăm pocăința de fațadă în care ne spălăm imaginea cu niște “flori” precum copiii corijenți, care aduc la sfârșit de an cele mai frumoase flori. Hristos nu vrea flori fără lacrimi de pocăință și podoabe sfinte pe noi, iar aceste podoabe sunt: “dragostea, bucuria, pacea, îndelunga răbdare, bunătatea, facerea de bine, credincioşia, blândeţea și înfrânarea poftelor (Galateni 5:22).”

Românii trebuie să treacă de la vorbe la Cruce. Avem în România 98% creștini declarați din care poate că nici 8% creștini trăitori ai Scripturii. Când Hristos a intrat în Ierusalim oamenii au strigat “Osana, Fiul lui David!”, dar aproape aceiași oameni au strigat “Răstignește-L” sau nici măcar nu au reacționat când Isus a fost dat la moarte. Dacă Isus ar veni azi, mulți L-ar aclama, dar câți și-ar da viața pentru El? Cum zice Scriptura așa suntem mulți: “Norodul acesta se apropie de Mine cu gura şi mă cinsteşte cu buzele, dar inima lui este departe de Mine. Degeaba Mă cinstesc ei, învăţând ca învăţături nişte porunci omenești (Matei 15:8-9)”.

Romanii trebuie să treacă de la o religie moartă la Hristos, religia preoților care nu cereau pocăință l-a răstignit pe Hristos, datinile lor moarte și obiceiurile care promiteau o mântuire falsă, L-au respins pe Hristos, care venise cu o credință vie plină de semne și minuni, plină de neprihănire și fapte bune. Tu ce alegi? O religie care îți acceptă păcatul și care te minte că poți intra în Cer cu țigara și vulgarismul in gură, alcoolul în mâna și cu păcatul curviei în ochi sau care îți cere o viața curată, trăită în puritate și pace?

În Cer nu se intră cu flori și vorbe dulci, ci prin Cruce. Mergeți la Biserică cu “florile” pocăinței!
Cu prețuire,
Toni Berbece

O întreagă seminție din Israel, seminția Beniamiților s-a stricat moral și au început să facă lucruri abominabile, violuri și nedreptăți mari. Practic, nu se mai putea trăi liniștit și nu mai exista om cu intenții bune printre ei. Acești oameni își pierduse ca mulți oameni de astăzi orice reper moral și orice teamă de Dumnezeu, Judecătorul viilor și al morților. Poporul evreu a făcut război cu frații lor beniamiți, iar din ei au rămas doar 600, care au fugit să se ascundă la stâncă lui Rimon (Judecători 20:47). Rimon era în concepția evreilor un nume pentru Divolul. Deci, cei 600 s-au “refugiat” pe teritoriul Diavolului, unde clar că nu le era bine.

Israelul a făcut sfat și au trimis solie de pace la stânca lui Rimon (Judecători 21:13), i-au chemat pe frații lor obosiți și răniți din nou acasă, i-au iertat pentru rebeliunea lor și le-au redat pământurile și chiar le-au încredințat tinere cu care să-și facă familii binecuvântate, pentru a se înmulți din nou ca o seminție binecuvântată.

Și astăzi sunt mulți copii de-ai Domnului ascunși la stâncă Diavolului, mulți care au gustat bunătatea Lui, dar care au uitat de sfințenie și s-au abandonat în păcate mari. Pentru aceștia, Dumnezeu Tatăl, trimite o solie de pace chiar prin acest mesaj. Hristos vă cheamă acasă, indiferent de ce ați făcut, indiferent cât de mare a fost răzvrătirea voastră, indiferent cât de mult L-ați dezonorat pe Dumnezeu și v-ați bătut joc de alți oameni. El vă vrea ascunși după stânca lui Hristos, unde e pace și binecuvântare, nu după stâncă Diavolului unde este blestem și moarte. Acolo este sterpiciune, la Hristos este adevărata viață. Vei accepta oferta lui Hristos?

“Și toate lucrurile acestea sunt de la Dumnezeu, care ne-a împăcat cu El prin Isus Hristos și ne-a încredinţat slujba împăcării; că adică, Dumnezeu era în Hristos, împăcând lumea cu Sine, neţinându-le în socoteală păcatele lor, și ne-a încredinţat nouă propovăduirea acestei împăcări. Noi dar, suntem trimiși împuterniciţi ai lui Hristos; și, ca și cum Dumnezeu ar îndemna prin noi, vă rugăm fierbinte, în Numele lui Hristos: Împăcaţi-vă cu Dumnezeu (2 Corinteni 5:18-20)!”

Cu prețuire,
Toni Berbece

“Tâlharii” sunt cei care reduc închinarea la ritual, care profită de închinători pentru a-și face ei punga groasa și pe care-i interesează ca la Templu/Biserică să fie trafic de oameni și nu trafic de pocăință, “trafic de bani” nu și de sfințenie. “Tâlharii “sunt cei care sunt multumiți cu viețile stricate ale închinătorilor atât timp cât aceștia cotizează. “Tâlharii” sunt cei care nu pun accentul pe câștigarea de suflete, ci pe câștigarea de profit financiar, nu pun accentul pe câștigarea de închinători, ci de “abonați la servicii bisericești”, care vin doar să-și boteze pruncii, să se cunune (asta-i ordinea nefirească uneori) sau să-și îngroape câte un mort, dar în rest trăiesc în nelegiuire și destrăbălare. Acești “tâlhari” fură de fapt mântuirea oamenilor, mințindu-i că se poate ajunge în cer dacă ești membru într-un Cult/Biserică, dar fără a te lăsa de păcate. De aceea evreii fugeau la Ioan Botezătorul care-i întreba de păcate și nu mai mergeau la preoții care-i întrebau dacă mai au bani de jertfe. Ma rog ca și românii să înțeleagă că pocăința prin Hristos și nu ritualurile și banii duc în cer.

“Tâlharii” sunt cei care opresc puterea lui Hristos de a vindeca, de a elibera de demoni, de a restaura vieți. După ce Hristos a dărâmat mesele și scaunele “preoților bișnițari”, aceștia au căutat să-L oprească pe Hristos să mai facă minuni. Ei au turbat de mânie că El vindeca în Templul, care nu mai era al Domnului, ci era un Templu al neputinței în care orbul era maxim un cerșetor și nu o potențială minune a Domnului. Așa sunt multe Biserici, conduse de tâlhari, care tâlhăresc oamenii de puterea Duhului Sfânt, care ar putea să-i slujească, să-i vindece, să-i elibereze, să-i umple de daruri și de putere.

“Tâlharii” sunt cei care nu suportă ca Hristos să fie lăudat și ca toată gloria să fie dată Domnului. Tot după ce Hristos le-a distrus afacerea din Templu/Biserică, preoții au căutat să-i oprească pe copiii care strigau după Hristos: “Osana, fiul lui David!” Sunt tâlhari în Biserică, care vor ca slava să fie dată unui sistem, unor oameni, unor organizații omenești și nu lui Hristos. Caută să slăvească învățătorii omenești și nu pe Învățătorul Suprem. Ei caută să se pună bine cu sistemul și nu care cumva să-i iasă din cuvânt, chiar dacă sistemul este sterp, corupt și lipsit de ungerea Duhului Sfânt și dezbină Biserica lui Hristos, pe criteriul de etichete și “neloiaitate” față de omul care vrea închinare și supunere oarbă.

Tu faci parte dintr-o “peșteră de tâlhari” sau dintr-o Casă de Rugăciune a Domnului? Diferența dinte ele e mai sus. Ai de ales!

Cu prețuire,
Toni Berbece