Skip to main content

România “ilegală”…

Cineva era pe o străduță când a auzit instrucțiile unui instructor de fitness de la parterul unui bloc, practic omul, ca să nu moară de foame și să intre în colaps financiar, și-a mutat antrenamentele acasă. Oamenii se antrenau în sufrageria instructorului. Am auzit pe cineva povestind despre altă persoană care zicea că la sala lui, pentru că nu poate întrerupe antrenamentele pentru a avea rezultatele scontate, patronul a băgat sala în “renovări”, iar cei care se antrenează sunt “zugravii”, au trafaleți și lavabilă la dispoziție oricând.

Poate ați auzit de “nunți ilegale” prin păduri sau locuri retrase unde oamenii doresc să-și unească destinele măcar alături de rude și doi, trei prieteni. Am ajuns să avem interdicție la cele mai banale lucruri. Nu vă mai spun că acum ceva vreme am alimentat un spital cu sticle de apă, spital care trata copiii bolnavi de cancer. Din cauza situației actuale părinții erau izolați alături de copii în spital, iar dacă un părinte voia să iasă din spital nu mai putea reveni la copil, unii erau de 6 luni acolo alături de copiii lor. Unora nu avea cine să le aducă apă așa că dădeau la paznici 10-20 de lei pentru o sticlă două de apă “pe sub mână”. Apa era un lux acolo.

Vreți să scăpăm de stările acestea de tensionare, de spaimă de virusuri, de restricții și de privare de cele mai normale lucrurile, de criza economică, care se adâncește tot mai mult? Atunci trebuie sa ne smerim înaintea lui Dumnezeu, este Singurul care ne poate da înțelepciune și care va pune Îngerul Lui să ridice Sabia împotriva acestui virus, cum a făcut când a stopat Ciuma din Israel de pe vremea lui David cel mândru și nerecunoscător lui Dumnezeu (1 Cronici 21:25-28). Haideți să ne smerim ca David și să ridicăm un altar de rugăciune Domnului, fiecare in cămăruța lui și împreună în Casa Domnului, să plătim prețul și să rupem timp pentru Domnul și poftele păcătoase din inimile noastre.

“Smeriţi-vă dar sub mâna tare a lui Dumnezeu, pentru ca, la vremea Lui, El să vă înalţe. Și aruncaţi asupra Lui toate îngrijorările voastre, căci El Însuși îngrijește de voi.” – 1 Petru 5:6-7

Eu cred din toată inima în puterea rugăciunii, în Dumnezeul care a creat totul și care poate restaura ordinea dacă ne-a mai dat har pentru o vreme.

Cu prețuire,
Toni Berbece

Un semn al sfârșitului…

Am primit această poză care m-a onorat foarte mult, o poză cu o bătrânică minunată, care ascultă una dintre predicile mele. Iar Hristos ne spune că unul dintre semnele sfârșitului este tocmai faptul că Evanghelia ajunge cu ușurință peste tot. De exemplu, se predică Evanghelia în Anglia și e urmărită slujba imediat intr-un sat necunoscut din Afganistan, poate într-o colibă fără curent, dar în care exista un telefon cu internet pe care proprietarul îl încarcă la vecini sau în magazinul din sat. Azi mare parte a planetei are acces la internet și se fac planuri ca Internetul să acopere 100% din suprafața pământului și să se ofere acces tuturor la această resursă globală de informație.

Hristos, vorbind despre semnele sfârșitului, a spus și acest lucru: “Mai întâi trebuie ca Evanghelia să fie vestită la toate neamurile (Marcu 13:10).” Hristos știa că va veni vremea ca orice neam să poată auzi calea Mântuirii, care este doar prin Jertfa Lui. Astfel că nimeni nu se va putea dezvinovăți că n-a auzit-o. De la arab până la chinezul, care trăiește în ateismul comunist, cu toții vor auzi de Hristos. Astăzi sunt vremurile acelea despre care vorbea Hristos, astăzi se împlinesc și curând va veni Domnul pe norii cerului. Iar tu, prin proclamarea lui Hristos pe internet, fie chiar prin faptul ca dai share la tot ce tine de Hristos și de Mântuirea prin El, contribui la grăbirea venirii Sale. Dorești acest lucru?

Cât despre cine n-a avut ocazia să audă Evanghelia si a plecat la cele veșnice va fi judecat după cum zice Pavel în Romani 2:14-15 de propriul cuget, care-i este lege și îndrumar. Iată că până și cugetul ne poate fi “judecător”.

Așadar, dacă ai auzit deja Vestea Bună a salvării accept-o, pentru că altfel vei da mare socoteală. Luca ne spune că cine n-a știut va fi lovit cu putine lovituri, dar cine a știut și i s-a încredințat Adevarul, i se va cere mult și va da multă socoteală (Luca 12:48).

Cu prețuire,
Toni Berbece

A murit prințul Philip, “puterea și odihna” Reginei Angliei…

A murit Printul Philip, soțul Reginei Angliei, Elisabeta a II-a. Aceștia au fost căsătoriți 74 de ani din care a rezultat o moștenire de patru copii, opt nepoți și zece strănepoți. Au fost și sunt sunt un exemplu extraordinar pentru familiile de astăzi. Relația lor nu s-a rezumat niciodată la un angajament regal, ci a fost o forță a concepției dumnezeiești de familie, cum Apostolul Pavel spune atât de minunat că orice familie își trage obârșia din Dumnezeu (Efeseni 3:14-19).

Regina l-a numit pe Printul Philip “my strenght and stay.” (adică puterea și odihna ei). Ce minunat să ai lângă tine 74 de ani pe cel care îți este tărie, odihnă, binecuvântare și alin. Ei sunt o dovadă că familia nu și-a pierdut puterea și că nu este o invenție umană, ci darul lui Dumnezeu pentru omenire. Îmi doresc mie, cât și vouă, o asemenea longevitate în viața de cuplu, iar toți anii să fie dedicați Regelui Hristos!

Sperăm că acest prinț L-a cu cunoscut și onorat pe Regele Regilor, mai sperăm că și-a plecat capul înaintea Lui și că și-a spălat păcatele în Sângele Mielului.

Cu prețuire,
Toni Berbece