Să le traducă cineva străinilor că la noi sintagma “Black Lives Matter” se traduce “Viețile negrilor contează”. De când cuvântul negru e o inslută? De fapt am văzut că pentru unii e o insultă să le spui că s-au născut cu 5000 de gene bărbătești, iar pentru altele e o insultă să le spui că s-au născut cu 5000 de gene femeiești. Practic pe unii i-a “insultat” prima oară Dumnezeu că i-a făcut așa cum sunt, negrii vor să fie albi, albii vor să fie negri (cazuri tot mai dese în America și nu numai).

Tot ce e natural a cam devenit o insultă, avem copii care vor să fie adulți, adulți care vor să fie copii. Avem oameni care vor să fie câini, iar câini care vor… să fie tot câini. Unii bărbați vor să se epileze, iar unele femei vor barbă, unii bărbați își dau unghiile cu lac, iar unele femei vor să li se recunoască superioritatea peste bărbați (peste cei cu unghiile făcute, fardați și epilați o pot avea).

Când nu-i Dumnezeu în societate, totul poate deveni insultător, mai ales Scriptura, mai ales când predici despre păcat, mai ales când îi spui omului în față că patima lui nu e normalitate, ci păcat de moarte, care duce la Iad.

Așadar, mai ușor cu sensibilitățile. Apropiați-vă de Dumnezeu și nu vă va mai putea insulta nici Diavolul!

Spun NU adevăratului rasism,

Toni Berbece

Ne-am plâns că n-am călătorit destul anul acesta ca în anii trecuți, ne-am plâns că n-am mai zburat suficient, ne-am plâns că n-am avut concedii nici în Grecia, dar nu ne-am plâns că n-am zburat prea des între Cer și pământ prin rugăciune, nu ne-am plâns că n-am vizitat destul de des Tronul de har pentru a cere iertare și îndurare. Azi zburăm mai puțin pe cerul acesta văzut de ochii de carne pentru că am zburat prea puțin în Cerul pe care-l poate atinge doar un duh al rugăciunii.

Ne-am plâns că ni s-au pus măști pe figură, că până și pe stradă trebuie să o purtăm, ne-am plâns că ne-au prostit cu măștile lor contrafăcute fără nicio putere de protecție, dar nu ne-am plâns și nu prea ne plângem că ni se pune pe gură filtrul Satanei, ca prin gurile noastre să iasă doar ce le gâdilă lor urechile. Nu ne-am plâns că ne-au cenzurat Scriptura și că ne-au băgat Călușul în gură, nu ne-am plâns nici când ne-au pus zăbala în gură prin care ne conduc doar spre ce vor ei să audă și nu spre o chemare la curăție. Azi nu vedeți că nu vor să mai audă de păcat? Ne-au distorsionat credința, ne-au tăiat-o cu toporul “toleranței” lor, iar noi am tăcut și-am acceptat “masca” pe figură ca să nu ni se mai audă clar cuvântul chemării la Hristos.

Ne-am plâns că ne-au închis restaurantele, că nu mai putem mânca în oraș, iar acum că a venit frigul nici pe terase nu ne mai putem mânca meniul de la Fast Food, ne-am plâns că mâncăm pe furiș prin Mall-uri ca să nu ne vadă paznicii sau pe capota mașinii în parcare, dar câți s-au plâns când ne-au închis Bisericile ca să nu ni se mai dea Pâinea Vieții prin ele și să nu mai avem părtășie stând la Cina Domnului cu Hristos, împărtășindu-ne cu Trupul și Sângele său prin pâine și vin? Ne-a părut rău și ne pare rău după mesele din Mall-uri, care stau una peste alta, dar câți mai tânjesc după Masa Domnului, după părtășia cu frații?

Haideți să nu ne mai plângem atât de lipsa lucrurilor acestora pieritoare, ci să ne plângem mai degrabă când le pierdem pe cele veșnice. Iar El ne va da belșug indiferent de cât de păgubiți vom fi pe pământ.

“De ce să se plângă omul cât trăieşte? Fiecare să se plângă mai bine de păcatele lui!” – Plângerile lui Ieremia 3:39

Cu prețuire,
Toni Berbece

Ieri seară am primit în timpul slujbei un mesaj de la o mamă care îmi spunea că un gând puternic îi spune să meargă să-și avorteze copilul. M-a rugat să lupt alături de ea pentru că simte că cedează. Uneori Diavolul aduce și argumente pentru a-ți ucide propriul prunc, iar când argumentele de genul “ai o carieră în față”, “ce vei face cu trei copii”, “e pandemie, spitalele sunt infectate” nu funcționează, atunci vine cu frici de genul “dacă iese bolnav”, “dacă mori în timpul sarcinii”.

Mintea unei femei este foarte atacată în perioada sarcinii, iar unele femei cedează dacă nu au un sprijin în jur și dacă nu sunt bine ancorate în Hristos. M-am rugat pentru această femeie și am toată credința că Dumnezeu a alungat gândul morții din inima ei.

Dar poate că vă ajută și câteva poze pe care le puteți găsi ușor pe internet, poze în care veți găsi instrumentele Diavolului, instrumentele folosite de acești “îngeri ai morții”, care pentru câțiva bani în plus la salariu sau din indiferență aleg să ucidă nu doar niște trupușoare care abia s-au format în pântec, ci frâng destine, ani mulți de viață, șterg zilele acelea pe care Dumnezeu le-a scris în dreptul celor scoși pe bucăți din pântecul femeii. Cine ești tu să decizi dacă pruncul din pântecul tău va trăi sau va muri? Mama a vrut să mă omoare pentru că era tânără și pentru că voia să muncească pentru a obține o casă și “buletin de București”. Slavă Domnului că injecția aceea n-a funcționat.

Cândva am vorbit cu o mamă care m-a rugat să mă rog pentru fetița ei deoarece vedea demoni, țipa, visa urât și îi zice mamaie ei că vor muri curând amândouă (cel puțin îi spunea până să ne rugăm). Vorbind mai mult cu mămica, mi-a spus că a vrut să o avorteze de câteva ori, în timpul sarcinii se ruga să o piardă și a avut momente când și-a urât copilul cu toată ființa, am înțeles atunci că peste acest copilaș a fost chemat un duh al morții, care l-a vânat și după ce s-a născut, chinuindu-l. Slava Domnului că Hristos ne pune sub pavăza Sa, atunci când ne mărturisim păcatul și îi cerem acest lucru.

Nu chema moartea peste tine și casa ta, nu permite demonului morții să-ți ia copiii prin avort!

Cu prețuire,
Toni Berbece