Primul dușman de care Diavolul profită maxim este oboseala. Nu trebuie neapărat ca să faci ceva spurcat ca demonii să aibă acces la mintea ta, ci simplul fapt că te lași epuizat, că nu te odihnești cum trebuie, că nu respecți ziua de odihnă, că nu știi să te relaxezi, deschizi porți către întuneric. Am văzut oameni care au clacat de la oboseală, am văzut oameni care au divorțat distrugându-și familia din cauza oboselii sau alții și-au bătut vecinul/semenul din trafic ajungând în închisoare din cauza clacării pe fondul oboselii psihice. Oboseala e un dușman. Fă-ți timp și odihnește-te și nu uita că cea mai bună odihnă este în Scriptură și pe genunchi, la rugăciune.

Al doilea dușman de care Diavolul profită este supărarea, trauma psihică și sentimentală. Cei mai mulți oameni pentru care m-am rugat deoarece erau agasați de demoni de sinucidere, de frică, de depresie, de panică și anxietate erau oameni buni, dar care au deschis porți acestor “demoni tip rechin”, care profită de traumele din viața ta, cum simt durere, cum vin cu gândul: “Omoară-te!” Așadar, nu lăsa nicio traumă, nicio supărare, nicio durere psihică sau emoțională să deschidă porți acestor demoni. Blochează intrarea lor punând Numele lui Hristos ca protecție peste mintea ta. În orice supărare tu cheamă-L pe Hristos, cum ne zice Apostolul Iacov: Și aruncaţi asupra Lui toate îngrijorările voastre, căci El Însuși îngrijește de voi (1 Petru 5:7).”

Al treilea cel mai mare dușman al vieții tale și care intră pe furiș în viața ta, fără ca tu să realizezi ce putere distructivă are, este îngrijorarea. Am văzut oameni care nu erau distruși de păcate evidente, erau aparent morali, cuminți și la locul lor, dar foarte apăsați de grijile vieții, iar aceasta este o dovadă de neascultare și de neîncredere față de Dumnezeu. Iată ce ne spune Hristos despre îngrijorare: “Sămânţa care a fost semănată între spini este cel care aude Cuvântul, dar îngrijorările vieţii şi înşelăciunea bogăţiei sufocă Cuvântul şi acesta devine neroditor (Matei 13:22).” Îngrijorările vieții au rolul de a sufoca Cuvântul lui Dumnezeu pentru a nu da rod în tine.

Așadar, fii atent la oboseală, la supărare și la îngrijorare. Sunt cei trei dușmani care pot distruge viața ta pe nesimțite, de aceea nu le da acces, ci închide orice poartă în Numele lui Isus Hristos! Scriptura și rugăciunea sunt scut și armă împotriva acestora, folosește-le!

Cu prețuire,
Toni Berbece

La chioșcul de ziare a apărut o super carte, Spovedania – de Lev Tolstoi. În ea am descoperit o fabulă extraordinară, numită fabula vieții. Se spune că un om a fugit de o fiară sălbatică și văzând o fântână a coborât în ea, dar în timp ce cobora a văzut că pe fundul ei este un monstru cu gura căscată care aștepta să-l înghită, disperat, omul s-a prins cu mânâ de o viță crescută în interiorul fântânii. Situația era critică, nici nu putea urca, nici nu putea coborî, mai critic de atât era că vița aceea de care se ținea era roasă de doi șoareci, unul alb și unul negru. Însă omul acesta a văzut că pe crenguță erau niște picături de miere, atunci a întins limba și a lins acea miere. A fost singura dulceață din zbuciumului lui.

Aceasta este viața omului, se naște urmărit de probleme (acea fiară din afara fântânii), alergând să scape ajunge de multe ori în disperare, ținându-se de o viță firavă roasă de timp (șoarecele alb e ziua iar cel negru e noaptea), jos, pe fundul fântânii așteaptă moartea, iar picăturile de miere sunt clipele de desfătare de pe pământ. Atunci care este rostul vieții? Ni se demonstrează zilnic că nu aici este fericirea adevărată, ci că un gând al veșniciei ne dă speranță.

Lev Tolstoi povestea că ajunsese foarte faimos, foarte respectat de țar, de regi, de boieri și de oameni simpli, ajunsese foarte bogat și deși nu-i lipsea absolut nimic din lumea asta, când mergea la culcare era așa de chinuit de gânduri triste și depresive încât se asigura că nu are în cameră pistolul sau vreo curea/funie cu care s-ar putea spânzura în urma acelor gânduri chinuitoare. Acest om și-a găsit pacea în Dumnezeu, așa a ajuns să aibă o relație personală și nu una de fațadă cu Creatorul, așa a ajuns să scrie mult despre relația lui cu Dumnezeu și să îi aducă și pe alții la Hristos. Lev Tolstoi a condamnat până în ultima clipă fățărnicia creștinismului netrăit, promovând relația cu Hristos.

Solomon spunea: “O, deşertăciune a deşertăciunilor, totul este deşertăciune! …Să ascultăm dar încheierea tuturor învăţăturilor: Teme-te de Dumnezeu şi păzeşte poruncile Lui. Aceasta este datoria oricărui om. Căci Dumnezeu va aduce orice faptă la judecată, şi judecata aceasta se va face cu privire la tot ce este ascuns, fie bine, fie rău” (Eclesiastul 12:8; 13-14). Poate că și tu ești chinuit de gânduri negre, poate nici tu nu ți-ai găsit sensul, atunci înseamnă că e vremea să vii la Hristos, El îți va da pace și sens!

Cu prețuire,
Toni Berbece

Dacă Iosif n-ar fi crezut că Dumnezeu vorbește prin vise ar fi cedat în fața ispitei și ar fi acceptat avansurile femeii lui Potifar, dar pentru că a crezut ce Dumnezeu i-a comunicat, pe când era un copil, s-a păstrat curat pentru planul Său perfect.

Dacă David n-ar fi crezut în Profeția lui Samuel că el va fi următorul rege, atunci ar fi rămas în pribegie și nu s-ar fi întors niciodată acasă la ai lui, ar fi rămas printre filisteni, unde-și făcuse un nume de războinic. S-ar fi lecuit de dorința de a fi rege când a văzut cât îl prigonești Saul, dar promisiunea lui Dumnezeu prin profetul Samuel i-a dat forță și răbdare.

Dacă Daniel n-ar fi crezut în faptul că Dumnezeu poate vorbi, atunci ar fi acceptat ca Arioc, generalul lui Nebucadnețar, să-i taie capul și să-l omoare împreună cu ceilalți vrăjitori, ghicitori și haldei, care nu puteau descoperi visul și tălmăcirea acestuia. Dar pentru că Daniel știa că Dumnezeu vorbește, a postit și I-a cerut să-i descopere ce fusese în mintea Împăratului în timpul nopți, lucruri pe care mai apoi Împăratul le-a uitat. Astfel, prin descoperire dumnezeiască, Daniel și-a scăpat viața lui și a celorlalți trei evrei de la curtea împăratului.

Dacă ucenicii lui Isus n-ar fi crezut în profețiile că Isus revine pentru cei sfinți, iar pe cei păcătoși îi va arunca în iadul veșnic, dacă nu ar fi crezut în puterea Duhului Sfânt și în darurile acestuia, azi n-am mai fi avut nicio Biserică, ci doar idoli și statui la care ne-am fi închinat, cărora le-am fi adus jertfe chiar propriii copii ca în Cartagina, am fi avut bordeluri cu prostituate sacre ca în Corint și propriile noastre femei s-ar fi prostituat astfel, am fi avut sărbători și parade ale spurcăciunii peste tot ca în Roma, am fi avut crime, violuri, pedofilie și toate nedreptățile din abundență ca în Antichitate, însă ceea ce a dat forță Bisericii să fie Biserică și să cucerească societate după societate a fost și este lucrarea Duhului Sfânt cu roada și darurile Sale, caracterul lui Hristos din Galateni 5:22, și darurile de înțelepciune, de credință, de facerea de minuni, de prorocire, de deosebire a duhurilor, etc. Dacă ucenicii ar afla azi că unii se numesc Biserică deși nu cred aceste lucruri s-ar răsuci în mormânt, pentru că Biserică fără caracterul și lucrarea Duhului Sfânt este o contradicție în termeni.

Cu prețuire,
Toni Berbece