Skip to main content

Voi înțelegeți cam cine face legi pentru noi…

Un europarlamentar a fost prins în primul rând încălcând regulile pandemiei (atât de propulsată de Europa care “ne recomandă” să facem slujbe on line de Crăciun) și apoi încălcând anumite reguli morale, pentru care va răspunde înaintea lui Dumnezeu. Dar încălcarea acestor norme morale ne spune de fapt cât de periculoși sunt acești oameni pentru noi, oamenii cu frică de Dumnezeu și cu principii creștine.

Adică dacă un bărbat care e prins într-o destrăbălare sexuală cu alți bărbați ne impune legea “tolerantei” de acolo de la pupitrul Europei, dacă un om ca acesta ne face regulile în Biserică și ne spune ce mai putem predica și ce mai putem posta pe rețelele de socializare, dacă un astfel de om ne spune ce trebuie să le predăm copiilor în școali și ne “impune” nouă, Națiunilor Europene, legea educației destrăbălării, atunci avem dreptul să nu ne supunem agresivității cu care vă impuneți spurcăciunile.

Acum înțeleg și mai bine de ce de la Comisia Europeană am fost anuntați de existența unui potențial program de “implementare a spurcăciunii”, mai pe întelesul tuturor. Ce vreți? Să transformați totul în cluburi de noapte pentru orgiile voastre? De aceea vă deranjează Bisericile și creștinii? Că vă spun în față că sunteți oameni fără rușine și fără scrupule și că vă dau nedreptatea pe față, nedreptate prin care vreți Biserici închise de Crăciun, dar voi faceți orgii cu zeci de persoane? Uite că Dumnezeu nu doarme și vă mai dă din când în când ipocrizia pe față pentru a ne arăta spre ce se îndreaptă o societate fără principiile credinței creștine.

Cu prețuire pentru rezistența lui Hristos,
Toni Berbece

La mulți ani, dar nu așa!

Te iubesc, dar nu pot suferi că-ți ucizi pruncii, ți-i ucideai pe vremea comunismului cu injecții făcute pe ascuns de frica dictatorului, care voia un popor mare pentru fala acestui neam, acum ucizi din copiii tăi mai abitir pentru că nimeni nu te împiedică să o faci, mergi să-ți ciopârțești copiii ca și cum ai merge să-ți tai unghiile, iar Dumneze nu poate suferi acest păcat. Îți urez “La mulți ani!”, dar fără prunci uciși cu propriile-ți mâini!

Te iubesc, dar nu pot suferi că-ți necinstești părinții, în timp ce politicienii au pensii mega nesimțite, muncitorii care au tras greul în comunism, cei cu palmele bătătorite ca o scoarță de copac au ieșit cu pensii cu care nici nu pot supraviețui. În timp ce unii ies cu pensii cu care-și pot face palate, alții ies cu pensii de vegetarieni, doar legume și câteva medicamente își mai permit, ies cu pensii ucigașe, adică nu poți trăi mult cu banii respectivi. Îți urez “La mulți ani!”, dar fără pensii speciale la unii și cu pensii ucigașe la alții.

Te iubesc, dar nu pot suferi că te-ai lepădat de Dumnezeul pe care l-ai invocat la Revoluție când șuierau gloanțele, nu pot suferi că azi îl hulești prin emisiuni ca iUmor sau expoziții stradale ca la Timișoara pe Dumnezeul pe care L-ai chemat pe când șenilele tancurilor zguduiau pământul de sub tine. Nu pot suferi că vrei să dai legi prin care să-ți spurci copiii cu o educație a depravării demonice și mai vrei legi care să distrugă definiția pură lăsată de Dumnezeu pentru familie. Îți urez “La mulți ani!”, dar fără politicienii care ne mint că vor o Românie fără hoție, dar pe lângă hoție mai adaugă și destrăbălarea în legea acestui neam.

La mulți ani iubită Românie, La mulți ani cu Hristos, La mulți ani cu principiile Scripturii în inimă, La mulți ani cu sfânta cruce în sânge nu doar la gât, La mulți ani cu genunchii tociți de rugăciune și nu doar de munca pentru pământul acesta din care nu vei lua nimic dincolo! Te iubesc, Românie, dar mai mult ca mine te iubește Dumnezeu, care vrea să facă din tine Pământul Lui Sfânt!

Cu prețuire,
Toni Berbece

Câteva gânduri de Sfântul Andrei

Mă întrebă foarte mulți dacă e păcat să muncească de Sfântul Andrei, iar eu le răspund în primul rând omenește, iar apoi Biblic. Oare e păcat să câștigi pâinea pentru copiii tăi într-o zi de luni? Oare e păcat să operezi un pacient cu oasele rupte venit dintr-un accident într-o zi de Sfântul Andrei? Oare e păcat să coci pâine luni de Sfântul Andrei pentru un cartier întreg? Oare e păcat să faci o pană de curent sau de apă luni de Sfântul Andrei? Biblia ne spune că cine ține o zi pentru Dumnezeu o ține, iar cine nu ține o zi pentru Dumnezeu nu o ține.

Iată mai exact pasajul: “Unul socoteşte o zi mai presus decât alta; pentru altul, toate zilele sunt la fel. Fiecare să fie deplin încredinţat în mintea lui. Cine face deosebire între zile pentru Domnul o face. Cine nu face deosebire între zile pentru Domnul n-o face (Romani 14:5-6.”

Apoi, mai important decât a spune cuiva “La mulți ani!” De Sfântul Andrei sau a cere să fii cinstit cu o bomboană sau cu un suc de către sărbătorit este să știm cine a fost Sfântul Andrei și să fim ca el.

Sfântul Apostol Andrei este primul ucenic chemat și ales, dar este cel care l-a adus și pe fratele său Petru cu mare entuziasm la Hristos. Inima lui Andrei “bubuia” de drag că L-a găsit pe Mesia și nu a putut tăcea. L-a dus pe Mesia în casa lui și de acolo s-a născut alt urmaș al lui Hristos (Ioan 1:41). Primul lui îndemn este de a-L duce pe Hristos în casa ta. Tu Îl proclami pe Hristos în propria familie? Câți din neamul tău Îl cunosc pe Hristos și trăiesc în neprihănirea Lui?

Sfântul Apostol Andrei este cel care a propovăduit Evanghelia geto-dacilor, deci cel care a încreștinați acest popor. Acest Apostol nu a iubit confortul, ci a dat totul pentru a-L vesti pe Hristos. Se spune că în zona Dobrogei s-a adăpostit în zilele misiunii sale pe teritoriul nostru într-o peșteră. Așadar, al doilea îndem al acestui Apostol este să mergem cât mai departe, la cât mai multi oameni pentru a-i salva din întunericul gros al Diavolului și din păcat.

Sfântul Apostol Andrei a avut un sfârşit de martir. A fost răstignit, la Patras, lângă Corint, cu capul în jos, pe o cruce în forma de X, care mai târziu a fost numită „Crucea Sfântului Andrei”. De fiecare dată când treci calea ferată adu-ți aminte de acest sfânt, care pentru a salva popoare și națiuni s-a lăsat și crucificat. Și apropo, știți ce era la Patros, lângă Corint? Cea mai mare destrăbălare sexuală. Depravaților sexuali li se mai spunea și “corintieni”. Așadar, acest Sfânt a condamnat imoralitatea și depravarea sexuală, motiv pentru care și-a găsit sfârșitul aici, dar veșnicia și gloria dincolo. Al treilea lui sfat este să lupți cu păcatul prin Numele lui Hristos și vei birui.

Onorează acest sfânt nu bând alcool fără măsură, ci luptând cu păcatul de orice fel din viața ta și din viața altora.

Cu prețuire,
Toni Berbece