Am auzit la radio că tipul cu o mașină mai mare, care acum ceva vreme a împins un Logan de pe carosabil, așa că era nervos, a primit cinci ani de închisoare cu executare pentru tentativă de ucidere. Cinci ani privat de libertate pentru un gest absurd de mânie. Închisorile sunt pline de oameni care au dat un pumn, un par, o palmă, o sticlă în capul cuiva și uite așa au ajuns acolo fără să își planifice asta, doar pentru că au reacționat nebunește, iar azi își regretă fapta.

Oare merită să te mânii? Biblia zice că mânia stă în sânul nebunului, iar neurochirurgii au descoperit că de fapt prin mânie omul deconectează lobul frontal (cel responsabil cu logica) de hipotalamus și de amigdala cerebrala, părțile care acționează emoționalo-instinctiv. Când te mânii e ca și cum ai scoate logica, rațiunea, gândirea analitică din priză. De aceea omul trebuie să ia mâna de pe ștecherul numit gândire și să-l lase acolo. Rugăciunea, calmul, pacea interioară, liniștea din Cristos te ajută să faci lucrul acesta.

Și eu am fost un om foarte mânios. Încă din adolescență m-am luptat cu o mânie care-mi aprindea pieptul și-mi deconecta mintea. Îmi aduc aminte că odată am dat cu pumnul în perete atât de tare încât osul degetului mic mi-a sărit de pe poziție, asta doar pentru că mama și cu tata nu m-au lăsat afără cu prietenii. Mi-a dat seama că nu pot continua cu o astfel de mânie, așa că am început să mă rog pentru a scăpa de ea. Treptat Dumnezeu m-a făcut un om blând. E meritul Duhului Sfânt care m-a modelat. Dar nu mi-am mai permis niciun act de nebunie din cauza mâniei.

Ai probleme cu mânia? Adu-o la Cristos. El o va casa și-n schimb îți va da pace și blândețe!

Cu prețuire,

Toni Berbece

Am întâlnit un domn a cărui “specializare” era de a fura icoane din Biserici, banii din altar și chiar și vinul servit la împărtășanie. Fura doar din Biserici și a dus-o chiar foarte bine o vreme până a fost prins și băgat la închisoare.

Dar și noi deseori suntem niște “jefuitori” ai Casei Domnului. Fariseii nu au fost acuzați de Isus că furau ca hoții noaptea pe furiș, ci furau în alte feluri/ Putem jefui Casa Lui în trei moduri.

În primul rând o jefuim când Biserica lui duce lipsă și aici mă refer atât la clădiri cât și la oameni. Când Biserica arată mai rău decât Primăria, Casa de Cultură sau Cârciuma din sat, atunci e clar că acolo nu sunt oameni evlavioși, ci doar niște jefuitori ai Casei Domnului. Când Bisericile devin discoteci sau hoteluri ca în Franța și Germania e și mai grav. Problema e că în timp ce creștinii închid Biserici, musulmanii deschid moschei. Apoi, când văduva și orfanul duc lipsă, când săracul plânge de foame în rugăciunile lui, de fapt noi cei care avem din belșug suntem de multe ori niște jefuitori când închidem ochii și mai ales urechile la vocea Duhului Sfânt, care ne cheamă să dăruim, pentru că în definitiv Biserica nu e clădirea, ci omul.

În al doilea rând jefuim Casa Domnului când venim la ea cu o atitudine morcovită, apăsătoare, lipsită de chef și de pasiune. Noi jefuim Casa Domnului în sensul că o privăm de laudele noastre și de rugăciunile noastre fierbiți, care i-ar înflăcăra și pe alții. În vechime se anunțau cotropirile inamice prin focuri aprinse din loc în loc pe cele mai înalte locuri din țară, iar dacă cineva nu-l aprindea informația nu mai ajungea la sursă, astfel că mureau oameni. Dacă noi nu ne aprindem pentru Cristos alții vor muri spiritual și chiar fizic din cauza indiferenței noastre.

În al treilea rând mai putem jefui Casa Domnului prin lipsa noastră de la slujbe. Scaunul acela gol este un jaf, jaful unui cărbune dintr-un foc, pentru că una e sa aprinzi pentru un grătar un cărbune și alta e să aprinzi 100. Gândiți-vă că Avraam l-a pus pe Dumnezeu să promită că nu va distruge Sodoma și Gomora dacă vor exista în ea măcar zece mijlocitori, oameni ai rugăciunii. Dar nu au fost atâția, au fost doar patru, ceilalți șase poate că erau cei care lipseau mereu de la rugăciune pe motiv că sunt obosți, că nu s-au trezit sau că duminică e zi de grătar și de excursii si nu de Biserică.

Nu mai jefui Casa Domnului și duminica aceasta care vine sau și săptămâna aceasta. Fă ce ai de făcut pentru ea și fă-o bine!

Cu prețuire,

Toni Berbece

În omul în care nu vei vedea crucea lui Cristos, care răstingenște omul cel rău, urât la suflet și egoist, vei vedea demonii îngrămăndindu-se ca în cel din Gadara, în care erau vreu șase mii. Vei vedea profunzimea urii, a invidiei și a răutății împletite cu tot chinul iadului.

În familiile în care nu vei vedea crucea lui Cristos vei vedea ceartă, dispreț, separare, jigniri, bătăi, urlete și chin, pentru că unde nu-i crucea sacrificiului de sine, a iubirii necondiționate, cele mai multe familii ajung la divorț, iar restul trăiesc doar să împartă o ciorbă și niște facturi.

Pe străzile, în școlile, în guvernele și în națiunile în care nu vei vedea proclamată crucea lui Cristos, unde nu vei auzi vorbindu-se despre cea mai mare iubire și despre cel mai mare sacrificiu, vei vedea destrăbălare, beții, droguri, corupție, accentul pus pe carnea și poftele ei nebune și spurcate.

Pentru că această cruce minunată este, așa cum spunea și Pavel în 1 Corinteni 13, trăirea nu pentru “eu” cu orice preț, nu călcarea pe cadavre în mod machiavelic, ci iubirea aproapelui ca pe tine însuți. Cristos a spus că cel mai bun om este cel care este gata să-și dea viața pentru alții, iar apoi s-a suit pe cruce și ne-a arătat cum se face. De atunci crucea este simbolul cel mai puternic din lume, iar puterea acestui gest suprem este cea mai mare forță din lume, forța de care omul avea nevoie de a se învinge pe sine pentru a fi iubitor ca Isus Cristos. Fii ca El!

Cu prețuire,

Toni Berbece