Skip to main content

Așa se manifestă demonii prin oameni

Lumea întreagă a fost șocată de “șceneta stradală” în care “Fecioara Maria” îl avorta pe “pruncul Hristos”. Așa ceva e din cale afară de grotesc și este cea mai limpede dovadă că oamenii aceștia sunt conduși de demoni, care iau în batjocură absolut totul, chiar viața în sine. Voi ați face o scenetă în care să ilustrați un avort, iar acesta să fie motiv de celebrare? Dacă acel copil e sub câțiva centimetri de carne și în lichidul amniotic, din care nu poate urla de durere, asta nu înseamnă că al lui glas nu e auzit de Dumnezeu.

Hristos ne spune că o Împărăție care se întoarce împotriva ei însăși nu va dăinui. Azi vedem o mulțime de oameni care s-au întors împotriva naturii, împotriva firii, împotriva normalului, împotriva decenței, împotriva vieții, a nașterii de prunci, a familiei, a iubirii de semeni. În ritmul acesta omenirea nu poate dăinui, se duce spre autodistrugere morală și fizică.

Cineva spunea că astăzi Satana nu se mai ascunde și din păcate sunt destui care tot nu-l văd. Oare nu-l vedem în faptele acestor oameni? Oare nu-l vedem în dispretul lor față de propria viață? Dar am fost avetizați tot de Biblie prin Apostolul Pavel, care ne spune clar că în vremurile din urmă vor veni niște batjociritori care vor trăi în poftele lor destrăbălate. Iată-i pe străzi, iată-i mărșăluind pentru uciderea de copii, iată-i mărșăluind sub steaguri colorate cerând desființarea normalității.

Fiți vigilenți pentru că lumea se împarte în două, nu există neutri. Tu în care tabără ești?

Persecutat pentru credință de către oameni religioși

Când familia lui Toma din Aquino a aflat că acesta dorește să depună jurământul călugărilor cerșetori, l-au sechestrat într-un loc ascuns timp de 15 luni, unde l-au ispitit cu prostituate (ca să guste plăcerile lumii și să-i iasă din minte pocăința) și i-au promis că-i vor cumpăra un post de arhiepiscop de Neapole, dacă tot vrea să urmeze calea credinței (să aibă faimă și bani în sânul unei Biserici moarte care vindea posturi pe bani grei familiilor bogate).

Și astăzi sunt oameni religioși care când aud că un prieten sau o rudă vrea să aleagă calea credinței și să o trateze serios, că vrea să-L urmeze pe Hristos, reacționează din cale afară de drăcesc. Am aflat de mai mulți tineri care mergeau în cluburi, trăiau în curvii, consumau alcool și droguri, dar când s-au lăsat de toate acestea și au zis că Îl vor urma pe Hristos în sânul unei Biserici cu oameni neprihăniți, părinții au luat acești tineri și i-au dus cu forța și cu tot felul de amenințări la multe mănăstiri pentru a se ruga preoții pentru ei că “au înnebunit”. Erau buni așa cum erau, acum s-au stricat că sunt creștini autentici.

Unii folosesc și mormântul lui Arsenie Boca ca loc unde cred ei că tinerilor le iese din cap pocăința, așa cred unii părinți religioși. Păi cum să te rogi la Dumnezeu ca al tău copil să nu-L urmeze pe Hristos, ci să se întoarcă la viciile lui pentru a nu fi un ciudat?

Astăzi a te pocăi e nebunie, a trăi moral și curat e ciudat. Azi nebunia pentru lumea aceasta religioasă este să trăiești pentru Hristos și nu să umbli în felul lumii în destrăbălări, dar totusi făcându-ți zilnic un semn al crucii și declarându-te creștin, de parcă semnul crucii făcut mecanic cu dreapta e un Hocus Pocus, care îți restartează viața ca să o iei de la capăt cu toate păcatele!

Identități furate…

Ne mirăm că un italian a venit să fure ceea ce în România se fură de aproape 3 decenii. Doar că italianul a fost mai îndrăzneț, el nu a avut răbdare să treacă prin facultate ca rața prin apă. El a pretins direct că are diplome.

În România sunt zeci de mii de “specialiști”, care au ajuns astfel plătind bani grei, uneori nemunciți de ei. De exemplu, italianul acesta, a primit parafa de la o doamnă de la Colegiul Medicilor căreia i s-a făcut milă de el și i-a dat-o. Exact așa a declarat. Cam de la câte mii de euro în sus i se face cuiva milă de o persoană fără diplomă? Aceasta este întrebarea care se pune în România.

Ne mirăm că suntem conduși în mare parte de “experți” parveniți, cu diplome luate la 50 de ani de la facultăți făcute la distanță sau chiar la “fără frecvență absolută”. Însă persoanele cărora li se face milă de astfel de oameni care vor doar diplome nu și munca sunt problema.

Furăm identități, la asta ne pricepem cel mai bine în România, poți deveni peste noapte orice fără prea mult efort. Doar un pic de răbdare, mulți bani puși în multe plicuri și multe persoane cărora “li se face milă” de statutul nostru de oameni fără diplome și fără parafe…

Când ne va ieși din sânge nevoia de a ne suplimenta veniturile cu bani veniți de la puturoși, lichele, escroci și parveniți care vor să fie cineva? Când ne va veni pofta de a face școală cum se cuvine? Când vom realiza că prin muncă se ajunge acolo sus și nu prin “dat din plicuri”?

Da, vânzarea de identități false ucide! România încă vinde astfel de identități nemuncite, când ne vom opri?

Doamne ajută!