Avraam dintr-o situație de criză s-a îmbogățit. Foametea l-a împins spre Egipt de unde s-a întors îmbogățit de Faraon. Foametea de multe ori aduce bogăția. Ne împinge spre a face lucruri pe care nu le-am fi făcut în comoditate. Cei mai bogați oameni de azi, miliardarii lumii, au fost împinși de foame și sărăcie spre ceea ce sunt acum.
Iacov, dintr-o situație de criză, a plecat spre Laban de unde s-a întors cu turme de animale fără număr plus o familie cât un trib. Ambiția de a reuși a fost dată de inferioritatea lui pe un pământ strâin, însă Dumnezeu a fost secretul succesului său.
Iosif, dintr-o situație de criză, a ajuns în Egipt unde, după o zdrobire în închisoare, a ajuns ministrul economiei, salvatorul lumii și al familiei sale.
David, după o situație de criză, a ajuns îndrumar pentru toți cei care cad în păcate grele, azi toți cei ce se pierd au ca model acest fiu risipitor al Vechiului Testament despre care în final Dumnezeu zice: “David, om după inima mea!”
Iov, după o situație de criză, a ajuns mult mai bogat, cu o experiență fantastică cu Dumnezeu și un model peste milenii. Un model al faptului că există sens chiar și atunci când nu înțelegi “de ce”.
Petru, după o situație de criză, ajunge să-i întărească pe frații din timpul persecuției evreiești și romane. Mulți au dezertat, dar mulți au fost readuși de cel care a gustat amărăciunea trădării lui Hristos și întoarcerea la Cel care știe să ierte și să reabiliteze.
Toată lumea se sperie de cuvântul “criză”. Dar fără situație de criză nu am fi cine suntem, nu am avea eroi ai Scripturii, nu am avea modele și nu am fi la rândul nostru un exemplu. Folosește situațiile de criză din viața ta pentru a fi un model la rândul tău!
Text: 2 Corinteni 4:17