Creștinii ultimelor zile vor avea de ales între anumite forme de prigoană și urgiile mâniei lui Dumnezeu. Cei care vor fi comozi și vor fi niște creștini nepracticanți și de duzină, acei creștini care nu se pot trezi duminică pentru a merge la Biserică pentru că nu “aud alarma”, acei creștini care își aduc aminte sâmbătă noaptea că n-au deschis Biblia și că nu s-au rugat toată săptămâna, acei creștini cărora le este rușine să vorbească de Hristos, care trăiesc doar pentru ei și trupurile lor, toți aceștia nu vor avea nicio șansă în fața amenințărilor Antihristului. Se vor preda de bună voie, de frica cuptorului încins și a gropii cu lei, vor fi primii care vor “pupa” noul sistem ateu și depravat.

Când sistemul demonic al ultimelor zile le va zice să stea acasă și să abandoneze închinarea către Dumnezeu că e aerul pe care-l expiră “infectat”, o vor face, când sistemul demonic al ultimelor zile le va cere să se “ștanțeze” pentru a primi pâine, o vor face, când sistemul demonic al ultimelor zile le va cere să renunțe la a mai lăuda pe Dumnezeu, la a mai citi și posta versete din Biblie “deranjante” pe rețelele de socializare pentru că li se vor șterge conturile, o vor face cu bucurie. De ce? Pentru că nu au Duhul, n-au strâns ulei în candele, n-au vegheat, n-au avut o trăire în neprihănirea lui Hristos, ci s-au mințit că sunt puternici când ei cochetau cu pornografia, curvia, minciuna, furtul, bârfa, ura, răutatea, mânia, cearta, lăcomia și lenea.

Lucrarea de rătăcire și apoi cele șapte urgii apocaliptice ale ultimelor zile vor veni pentru cei care trăiesc în indiferență față de stricăciunile pământului (2 Tesaloniceni 2:9-11), în nelegiuire și în tot felul de patimi stricate. Iar cei care sunt sfinți vor plăti într-un fel sau altul, mai mult sau mai puțin, însă pe aceștia îi va aștepta o răsplătire specială. Creștinismul a costat întotdeauna, cine nu-i gata să plătească nu-i creștin. Așadar, cum ne spune Scriptura foarte clar: “De altfel, toţi cei ce voiesc să trăiască cu evlavie în Hristos Isus vor fi prigoniţi” (2 Timotei 3:12). Iar Hristos ne-a pregătit spunându-ne: “Veţi fi urâţi de toţi din pricina Numelui Meu, dar cine va răbda până la sfârșit va fi mântuit” (Matei 10:22).

Cu prețuire,
Toni Berbece

Dacă nu-ți rămâne timp să îți prinzi copiii treji când vii de la muncă, dacă nu-ți rămâne timp să vorbești cu soția, să-i asculți ofurile, să o ajuți la treburile casei, atunci slujba ta nu e binecuvântare, ci o cursă prin care îți poți pierde familia, copiii tăi cresc fără tată, iar soția nu are niciun sprijin și afecțiune din partea ta devenind ușor o străină în casa ta și-n patul tău.

Dacă nu-ți rămâne timp să te relaxezi, să faci ceva care să te destreseze, dacă nu-ți rămâne timp pentru o plimbare odihnitoare, dacă nu-ți rămâne timp să povestești cu cei dragi, atunci ceea ce faci nu-i o binecuvântare, ci ai în viața ta un hoț de timp care-ți fură viața și bucuriile ei. Nu ești obligat să faci ce nu-ți place într-un stres continuu, viața e scurtă, îmbină utilul cu plăcutul întotdeauna.

Dacă nu-ți rămâne timp la sfârșitul zilei să te rogi, să citești din Biblie, să meditezi la Cuvântul Domnului, să-ți aduni familia la rugăciune, să vă rugați pe rând și să auzi dorințele fiecăruia mijlocind și tu pentru ele, atunci nu ești binecuvântat, ci trebuie să vezi cum ți se fură acest timp prețios.

Dacă nu-ți rămâne timp în toată săptămâna să faci bine, să ajuți pe cineva, să te gândești și la nevoile altora, să mergi la Biserică și să te hrănești sufletește, atunci nu ești binecuvântat, ci ți s-a întins o cursă ca să ți se fure tot timpul, ești un rob al lucrurilor acestora pământești. Biblia spune că omul trebuie să muncească pentru a mânca, dar tot Biblia ne spune să dedicăm timp familiei, părtășiei cu Sfinții, binefacerilor, rugăciunii și Scripturii. Cine aleargă doar pentru pământ, va moșteni doar chin.

“Răscumpăraţi vremea, căci zilele sunt rele. De aceea nu fiţi nepricepuţi, ci înţelegeţi care este voia Domnului.” – Efeseni 5:16-17

Cu prețuire,
Toni Berbece

Unii ar da orice să aibă pe cine să îmbrățișezi, alții întorc spatele partenerului, dorm separat, unul pe canapea, iar altul în pat, nu mai știu a se lua în brațe și se evită chiar și când ies la baie.

Unii ar da orice să aibă cu cine să vorbească, să mai schimbe măcar două vorbe cu persoana răpită prea devreme de moarte, alții stau ca muții sub același acoperiș, dacă au ceva urgent de vorbit își folosesc copiii pe post de mesageri sau ca să se jignească și rănească reciproc.

Unii ar da orice să aibă cui să dea o floare, să aibă cui să-i cumpere un parfum, ceva ca gest al iubirii, alții au cui oferi, dar se fac că plouă în fiecare zi, ignorând necesitățile persoanei dragi.

Unii ar da orice să aibă șansa să iasă la o plimbare cu o persoană dragă, alții stau paralizați cu telefoanele și cu telecomenzile în mâini, ignorând nevoia de a vorbi cu partenerul pentru a consolida relația.

Unii ar da orice să mângâie pe cineva iubit, alții dau cu pumnul în chipul partenerului ca în sacul de box, unii își vând averile pentru a trata partenerii bolnavi, alții și-i bagă în spital de la atâta stres și bătaie.

Unii ar da orice să aibă un partener pasionat de Hristos, pasionat de Scriptură de rugăciune, de curăție și de fapte bune, alții își iau parteneri stricați, puși pe rele, certăreți, ușuratici, mincinoși, mânioși, leneși și lacomi crezând că le va fi bine și că aceștia sunt “interesanți” și “amuzanți”. Unii îi consideră plicticoși pe cei credincioși și distractivi pe cei plini de patimi stricate, neștiind ce presupune o căsnicie cu un astfel de om.

Iar când divorțul bate la ușă, acestia din urmă se victimizează, nu știu cum s-a ajuns până acolo, caută consiliere, dau bani pe ședințe de terapie, consumă timpul preoților/pastorilor prea târziu, când tot ce aveau de făcut era să fie atenți unii cu alții și să nu se gândească doar la ei și la confortul propriu. Iubirea (manifestată prin cuvinte frumoase, dărnicie, timp de calitate) este tratament, indiferența este boală.

Cu prețuire,
Toni Berbece