Când nu te mai temi de Dumnezeu te temi de toate bolile și simptomele lor, tremuri la orice veste de molimă, îți paralizează mintea și simți că nu mai poți respira deși ești sănătos tun, îți testezi respirația dacă șuieră sau fluieră, te speri de orice tușit al aproapelui, iar strănutul devine mai de temut decât focul de armă. Îți simți mâinile murdare mereu și ești disperat să ți le speli sau să le dezinfectezi în fiecare minut, nu mai poți dormi de grija alor tăi că dacă vor muri de Covid și simți că nu mai ai niciun sprijin. Dar când îl ai pe Dumnezeu, deși te protejezi, nu în asta te încrezi, ci nu-ți este frică chiar dacă gloanțele molimei șuieră pe lângă urechile tale, ști că trăiești cât ți-e dat, iar dincolo te așteaptă “bucuria Stăpânului”. Nu tremuri nici în boală, ci ești plin de nădejde.

Când nu te mai temi de Dumnezeu te temi de faliment, îți e frică să nu rămâi fără dumnezeul tău, banul. Când nu te mai temi de Dumnezeu de fapt realizezi ce dulce și ce plăcută era această “teamă” sfântă, această reverență care ținea fricile departe. Când Îl ai pe Dumnezeu ai totul chiar dacă-ți intră toate lucrurile într-o plasă de 5 lei de la supermarchet, iar tot El rămâne totul chiar dacă ai un miliard în cont. Iată ce a spus cel mai înțelept om: “Încrede-te în Domnul din toată inima ta și nu te bizui pe înţelepciunea ta! Recunoaște-L în toate căile tale, și El îţi va netezi cărările. Nu te socoti singur înţelept; teme-te de Domnul și abate-te de la rău! Aceasta va aduce sănătate trupului tău și răcorire oaselor tale (Proverbe 3: 5-8).”

Când nu te mai temi de Dumnezeu te temi de oameni mai mult decât de legile sfinte, te temi să nu te critice, te temi să nu te părăsească, te temi să nu te dezaprobe, te temi să nu te marginalizeze, te temi să nu te eticheteze, de aceea te compromiți furând ca ei, te compromiți curvind ca ei, te compromiți mergând duminică la grătare în loc să mergi la Casa Domnului, dar când Îl ai pe Dumnezeu tot ce contează este doar să fii aprobat de Cer, restul sunt detalii insignifiante.

Cu prețuire,

Toni Berbece

Băiatul meu cel mic, deși are multe jucării, și-a făcut singur o super jucărie, dar ciudată tare, anume o ganteră de un kg de care a legat o sfoară și pe care o târăște după el prin casă. Îi place că scoate un zgomot ciudat când o plimbă peste tot ca pe un cățel tras de lesă. În satele sărace din România am găsit cei mai fericiți copii, nu au PS 4, nici telefoane și tablete, nu au televizoare și internet, dar știu să se bucure de viață, am văzut copii care călăreau un băț care la capăt avea o formă de cap de cal, zburdau efectiv de bucurie. Mă gândeam la mine când eram copil, îmi trebuia doar niște noroi ca să-mi confecționez cele mai cool mașinuțe și să fiu fericit. Aveam colecție din ele. Mama cu tata nu aveau bani să-mi cumpere jucării, dar adesea luam o lingură din casă și săpam în pământ tuneluri și parcări, autostrăzi și poduri pentru mașinile mele din noroi, nu mă costa niciun leu ca să fiu fericit. Asta ne-a cerut Hristos, să fim fericiți ca niște copii, fără să ne coste ceva anume. Dumnezeu ne-a dat deja toate resursele ca să fim fericiți.

Azi nu suntem fericiți dacă nu avem ultimul iPhone, ultimul model de Tesla, casa aceea cu piscină, bani din belșug, faimă și mulți “falouărși”. Iar acest lucru îl întristează pe Dumnezeu, când noi credem că fericirea noastră atârnă de a avea. Asta am gustat când mi-am luat prima mașină cu 0 km, era nou nouță, visasem la ea, o dorisem cu toată ființa, după câteva ture cu ea mi-am dat seama că nu mașina era sursa fericirii, pentru că deja ținta “fericirii” era următorul model care nici nu apăruse. Atunci m-am oprit din a mai crede că ceva de pe pământ mă poate face fericit, chiar dacă dețin lucruri nu mă voi mai lăsa păcălit, știu că fericirea mea atârnă doar de Cer, dor de sufletul meu lipit de Dumnezeu.

Cred că de aceea Hristos a spus aceste cuvinte: „Adevărat vă spun că, dacă nu vă veţi întoarce la Dumnezeu şi nu vă veţi face ca nişte copilaşi, cu niciun chip nu veţi intra în Împărăţia cerurilor (Matei 18:3).” Pentru că nu intră nimeni în Cer cu nemulțumirea aceea de adult, nici cu obtuzitatea și răutatea unuia. Doamne ajută!

Cu prețuire,

Toni Berbece

Am citit povestea unui tânăr musulman practicant, care a început să se închine la Parascheva, de câțiva ani încoace. Păi, măi oameni buni, acesta e un alt semn că de fapt s-a făcut din Parascheva un zeu paralel cu Dumnezeu. Orice sfânt are menirea de a conduce spre Hristos, spre adevăratul Dumnezeu. Dacă un om e încurajat să “profite” de niște moaște, dar fără a-L accepta pe singurul Mântuitor, anume pe Hristos, atunci e grav. Creștinismul nu e o credința pe care să o atașezi la alte mii de credințe, nici Dumnezeu un Dumnezeu pe care să-L atașezi la alte mii de zei sau “salvatori”. El e Unicul care merită închinarea și căruia, conform Bibliei trebuie să i se adreseze rugăciuni. Când Naaman a fost vindecat de lepră, El nu a continuat să se închine la zeii lui ilustrați prin statui sau picturi, ci la singurul Dumnezeu adevărat.

Vreau să înțelegeți că trupul lui Moise a fost ascuns de Dumnezeu ca oamenii să nu-l facă moaște (Deuteronom 34:6), mai mult Arhanghelul Mihail s-a luptat cu Satana pentru acest trup, oare nu pentru că Satana avea un plan de idolatrie cu el (Iuda 9)? Pavel și Barnaba și-au rupt hainele în semn de dezaprobare când oamenii au început să se închine la ei (Fapte 14:14-15), Isus a zis: “şi orice veţi cere în Numele Meu, voi face, pentru ca Tatăl să fie proslăvit în Fiul. Dacă veţi cere ceva în Numele Meu, voi face (Ioan 14: 13-14), îngerul din Apocalipsa îi cere lui Ioan să nu se mai închine lui pentru că doar lui Dumnezeu i se cuvine închinarea (Apocalipsa 19:10). Deci despre ce credință vorbim? Mai mult, îngerul din Apocalipsa îi spune lui Ioan că cei care se închină doar lui Hristos păstrează peste ei duhul proorocirii, adică comunicarea cu Dumnezeu. Cine se închină oamenilor, îngerilor, morților taie această comunicare, alungă duhul lui Hristos de peste Biserică. Problema nu e neaparat un musulman care se închină la moaște, ci un “creștin” care cere doar curățarea trupului de boală nu și a sufletului de păcate.

Acum înțelegeți unde poate fi derapajul? Derapajul poate fi în faptul că oamenii se vor raporta la trupul unui mort ca la Dumnezeu, oamenii îi vor adresa mii de rugăciuni pe minut unui om, iar acel om nici să nu aibă capacitatea de a asculta mii de rugăciuni pentru că este în “ațipirea” celor morți care-și așteaptă și ei Judecată. Oare câți nu zic: “Sfântă Parascheva ai milă de mine…” păi ce om poate avea milă de sufletul altui om? Oare nu Hristos este singurul care poate răspunde unei astfel de rugăciuni? Ne dăm cu propria credință peste picioare când derapăm atât de grav, neștiind Biblia. Române, ia și citește Biblia, nu te mai lăsa mințit și închină-te doar lui Hristos, să lăsăm morții cu morții, vii cu vii și pe Hristos cap peste Biserica pe care și-a câștigat-o prin jertfă, prin sânge sfânt!

Cu deosebită prețuire, pentru singurul Dumnezeu Adevărat,

Semnat Toni Berbece