Skip to main content

Hristos face loc pentru străini

Ne spune Biblia că din cei 30 de arginți cu care fusese vândut Isus și pe care Iuda i-a adus înapoi la preoți, aceștia au cumpărat un loc în care să îngroape străinii (Matei 27:7). Străinii erau spurcați, ei nu aveau loc în cimitirele lor. Cum azi de exemplu ortodocșii nu primesc “sectanți” și nici catolicii ortodocși și invers, nici evreii nu primesc de alt fel in cimitirele lor alte “nații” și tot așa. Azi ne îngropăm în cimitire separate, sperând că în Cer vom fi cu toții. Ce stupizenie, nu? Îmi povestea o familie de prin Moldova că și-a îngropat mortul în curte, pentru că acești creștini au schimbat Biserica aceea care deținea cimitirul satului.

Deci dacă nu mai vii la Biserica noastră nu te primim în cimitirul nostru, dar cu ura asta avem pretenția de a ajunge în Cerul dragostei și iubirii lui Dumnezeu. Tot familia aceasta care n-avea unde sa-și îngroape mortul povestea că a fost fugărită de la cimitir cu furcile. Ce ar fi ca la intrarea în Cer pe “agresorii creștini” sa-i fugărească îngerii tot cu furcile? Văd articole de la aceștia, care cândva au fost fugăriți cu furcile de alții, cum la rândul lor îi fac anatema și lepădați pe cei ce nu mai vin la Bisericile lor. Au uitat că au fost persecutați și au devenit persecutori. Au uitat când li se spunea că numai Biserica X intră în Cer și a lor nu, acum și ei s-au văzut mari și au pus monopol pe Rai. Știu, e ușor să dai oameni afara din Rai când n-ai plătit tu pentru ei.

Întorcându-mă la cei 30 de arginți cu care Isus a fost vândut și cu care s-a cumpărat un ogor pentru străini, vă spun limpede, Isus este cel care ne primește pe toți, chiar dacă eram străini de Dumnezeu prin păcat, chiar dacă alții ne-au văzut sau ne văd păgâni, sectanți, spurcați, de neiertat, Isus are un pământ nou pentru noi, El l-a plătit cu prețul vieții Lui, El l-a plătit cu sânge și din această patrie a Lui nu ne va da nimeni afara și nu ne va mai vedea nimeni străini, chiar dacă am fost îngropați în curte sau arși pe rug de cei care fac din Biserică o peșteră de tâlhari, uitând că este locul iubirii, al iertării și al transformării indiferent de eticheta religioasă. Isus ne vrea sfinți, restul sunt răutăcisme. Biletul spre Cer este sângele lui Hristos care mă sfințește, nu apartenența la o Biserică pământească. Avem nevoie de Biserică, dar de cea care cheamă la Hristos și nu la oameni.

Cu prețuire,
Toni Berbece

Vei fi fericit…

Nu o mașina nou nouță te face fericit, vei fi nefericit într-o mașină cu 0 km și care miroase a nou nouț, privirile celorlalți nu te vor încălzi, mândria de a fi în ea trece ca focul de paie, vei rămâne singur cu vocea care-ți va spune: “Asta a fost tot?” Fericirea vine din împlinirea sufletească, iar această împlinire este legată de ceea ce a spus Hristos, anume să fim fii ai luminii, ai curăției, ai unei relații cu Dumnezeu. Când Hristos a spus: “Ferice de voi…” nu a menționat niciun lucru, ci doar iubirea, pacea, lacrimile și simțirea cu alții, dărnicia, bucuria de a suferi pentru bine și pentru neprihănire.

Nu o casă nouă sau mai mare te face fericit, ci vei fi la fel de nefericit, dar într-o casă mai mare și poate nouă. Fericirea o dă spațiul pe care i L-ai dedicat lui Dumnezeu din interiorul tău și nu cât spațiu cucerești în exteriorul tău. Au murit regi și împărați cu imperii colosale singuri și nefericiți, pentru că Biblia spune că degeaba câștigi toată lumea dacă ți-ai pierdut sufletul. Nu-ți da sufletul pentru pământ, ci dă pământul pentru suflet, ocupă-te de veșnicia ta, că de cele pământești Dumnezeu ne-a promis că se va ocupa El: “Fiindcă toate aceste lucruri neamurile le caută. Tatăl vostru cel ceresc ştie că aveţi trebuinţă de ele. Căutaţi mai întâi Împărăţia lui Dumnezeu şi neprihănirea Lui, şi toate aceste lucruri vi se vor da pe deasupra (Matei 6:32-33).”

Vei fi nefericit în haine noi și cu ultimul răcnet de telefon în buzunar, vei fi nefericit dacă nu înțelegi că fericirea nu ia forma trupului și a lucrurilor de pe pământ, ci fericirea ia doar forma lui Hristos pe care-L lași să între în viața ta. Cum? Păi începe să te rogi, începe să-i cunoști învățăturile din Scriptură, începe să ceri putere să le trăiești, știu că pare o nebunie, dar încearcă. Alții au descoperit deja această fericire.

“Cât pentru mine, fericirea mea este să mă apropii de Dumnezeu: pe Domnul, Dumnezeu, Îl fac locul meu de adăpost, ca să povestesc toate lucrările Tale.” Psalmul 73:28

Cu prețuire,
Toni Berbece

Stimați politicieni, apărați-ne copiii ca să nu-i apere Dumnezeu de voi…

Acum câțiva ani priveam șocat materiale, fie video, fie foto, despre cum copiii din occident erau/sunt “obișnuiți” cu materiale sexuale explicite, pornografice chiar. Vedeam dansuri lascive ale unor adulți, care mimau actul sexual în fața copiilor de grădiniță, pe motiv că li se explică cum au apărut ei pe lume și pentru a demonta ideea “ați fost aduși de barză”. Eram de asemenea scârbit de poze cu organele sexuale desenate explicit și plimbate înaintea copiilor începând chiar din grădiniță, tot pe motiv că sunt obișnuiți cu “realitatea”.

Stimați politicieni, doriți ca și România să intre în rând cu aceste țări, care își expun copiii unei agresiuni sexuale mai întâi la nivel psihic și apoi chiar mai departe? Adică nu e suficient că ai noștri copiii sunt hipersexualizați prin media de azi, cu care ne luptăm cât de mult putem ca să nu ne spurce copiii? Soluția nu este o explicare a actului sexual încă de la grădiniță, ci soluția este o educare în spiritul înfrânării creștinești până la vârsta maturității. Educația sexuală pe care doriți să o impuneți nu este gândită spre a ne proteja copiii, ci spre a-i alinia neo-marxismului distrugător. Voi, politicienii, în frunte cu domnul președinte, nu uitați că ultima Curte de Apel, ultima Curte Constituțională, ultimul vot se va da înaintea lui Dumnezeu. Cu o Judecată suntem toți datori, cum votăm și alegem aici pe pământ, așa vom fi răsplătiți dincolo.

Deschideți ochii, pentru că în spatele acestei legi nu este un bine pentru copiii noștri, ci se dorește să li se fure pudismul, puritatea de copil, să li se stârnească poftele și să li se inoculeze idei greșite despre familie și despre binecuvântarea actului sexual din cadrul familiei lăsate de Dumnezeu. Fac apel la toți politicienii, nu vă pătați mâinile cu un vot care ne va distruge moral și fizic copiii, ci lăsați-vă treziți în conștiințele voastre și votați cu credința în Dumnezeu și nu pentru dumnezeul destrăbălat al veacului acestuia.

Iar vouă, dragi români, vă spun apăsat să postiți și să vă rugați pentru viitorul națiunii și al copiilor noștri. Avem datoria de a le lăsa ca moștenire o Românie curată, nu în rând cu ateismul și neo-marxismul lumii. Noi suntem români, noi suntem creștini, noi suntem pe veci aici stăpâni!

Cu prețuire,

Toni Berbece