Iosif nu le-a spus fraților lui cât a suferit în noaptea aceea printre scorpionii și alte vietăți ale deșertului, nu le-a spus cât de frică i-a fost și cât de frig, nu le-a spus cum s-a simțit ca rob, despre toate acestea nu le-a spus nimic, ci doar i-a îmbrățișat și a plâns mult de dorul lor. Uneori tăcerea e mai scumpă decât orice declarație de dragoste, iertarea tace și nu poate reproșa nimic.

Iosif nu i-a spus nimic rău Mariei când a aflat că e însărcinată și nu cu el, nu a vrut să o umilească, nu i-a făcut un scandal monstru chiar dacă era rănit profund în suflet. Nu a târât-o înaintea judecătorilor pentru a fi bătută cu pietre pentru “infidelitate”, ci a vrut să o lase pe ascuns, în liniște și discreție. Așa lucrează dragostea, cu discreție chiar când e rănită. Motivul pentru care Dumnezeu nu l-a anunțat pe Iosif înaintea Mariei de acest plan sau cel puțin pe amândoi deodată, este pentru a ni se arăta cum se trece un test al tăcerii, cum să taci când iubești cu adevărat.

Tatăl fiului risipitor nu i-a ținut morală acestuia când s-a întors acasă, nu l-a întrebat de femeile cu care și-a cheltuit banii, ci a căzut pe grumazul lui și a plâns potolindu-și dorul. Apoi i-a dat un inel nou și o haină nouă, dând și o petrecere și gătind și cel mai bun vițel. Tăcerea lui Dumnezeu despre trecutul păcătos înseamnă distrugerea și aruncarea lui pe veci în Marea Uitării. Tu de ce nu-l uiți și nu ți-l ierți?

Isus Hristos, după ce a înviat, nu le-a ținut morală ucenicilor Săi despre urâta lor trădare, despre lașitate și frică. Ci i-a salutat cu “Pace vouă!”. Nici pe Petru nu l-a trecut pe bară, devansându-l din poziția de lider al grupului, ci, fără să-i reproșeze nimic, l-a investit cu toată autoritatea de a-I conduce Biserica. Ei nu au uitat niciodată acest gest al tăcerii.

Taci când ura vrea să iasă și pe nări, uneori nu-i mai mare gest al dragoste decât tăcerea!

Cu prețuire,

Toni Berbece

Europa fierbe pentru că musulmanii vor deschiderea locașurilor de închinare. Germania deja analizează situația și chiar mai alaltaieri am înțeles că au analizat problema dând liber la închinare cu anumite condiții. Noi creștinii ce facem? Mai lâncezim mult așteptând să treacă “febra” sau cerem și noi deschiderea Bisericilor? Ne mai uităm mult în gura ateilor și a altora ca ei care ne bagă pumnul în gură numindu-ne “criminali” prin faptul ca ne ajunge cât ne-am ferit de o gripă puțin mai contagioasă. Gata, ne-am făcut datoria, am fost primii care am intrat în izolare și în carantină. Oricum ipocrizia e crasă, în timp ce supermarketurile sunt pline și cozile la mici sunt inimaginabile, Bisericile sunt considerate marele pericol al infectării.

În primele secole când ciumele făceau prăpăd în lume, creștinii umblau pe străzi culegând cadavrele abandonate de cei care-și “protejau” unica comoară, anume propriile trupuri. Bisericile erau pline de soldați ai luminii neînfricați de moarte, iar de acolo ieșeau pentru a aduna copii orfani, a căror părinți murise de ciumă, spălau răni, îngropau morți și-i hrăneau pe cei rămași fără slujbe. Biserica nu a fost niciodată un pericol, ci o soluție.

Stând în case nu ne putem ascunde la infinit de acest virus, va trebui să-l înfruntăm cum ne-au spus și cei de sus (bineînțeles și cu măști, mănuși, săpun dezinfectanți și spirt). Deja cunosc mii de oameni afectați de lipsa joburilor, oameni care nu-s ajutați nici cu o pungă de făină de autoritățile care le zic: “Mai răbdați!” Cum explică părinții copiilor lor că nu pot câștiga pâinea și cele necesare pentru ei pentru că li s-a zis că “nu ne relaxăm” încă?

Hai să ne “relaxăm”, hai să dăm drumul la economie, hai să dăm drumul la închinarea în Biserici, cei bolnavi să se protejeze, cei bătrâni să stea cât mai feriți, dar nu putem paraliza o țară pentru acest virus cu care cum zicea domnul “Arafat” va trebui să ne obișnuim și să trăim de acum încolo. Moartea și-a făcut mereu apariția printre noi, dar niciodată soluția nu a fost să paralizăm de frică înaintea ei. Dați drumul Bisericilor, că văd că de cozile la mici nu vă este frică și că pe lângă mititei nu vă este pic de frică că vi se poate aduce și Covid 19. Oare Covid-ul ăsta se ia doar de pe scaunele Bisericii sau și din punga de la curierul mâncărurilor preferate? Tot respectul pentru cei care zilele acestea se expun făcând munca de curierat, însă acest acest mesaj este pentru cei care denigrează Biserica și se tem de slujbe, dar nu se tem de cozile de la mici și din supermarket.

Cu prețuire,

Toni Berbece

Nu te grăbi să-i răspunzi Șarpelui (poftei rele), până nu ai stat mai întâi în rugăciune, până nu ai vorbit mai întâi cu Dumnezeul tău, până nu te-ai hrănit din fructele Scripturii să nu ieși și să mergi printre pomii plini de roade ispititoare ai lumii.

Nu te grăbi să ieși cu fratele tău la câmp dacă nu ai scăpat de invidie, îl vei ucide curând cu vorbe mișelești când vei simți că este peste tine. Nu ieși până nu ți-ai ucis mai întâi propria răutate, altfel vei fi un pericol pentru cei care stau în pace lângă tine.

Nu te grăbi să-l disprețuiești pe fratele tău, și frații lui David l-au disprețuit, văzând în el doar un puști curios până când au trebuit și ei să-i strige numele împreună cu toată armata, sărbătorind victoria lui asupra lui Goliat și apoi să-i spună: “Să trăiți, împărate!”

Nu te grăbi să arunci cuvinte grele asupra celui care ți se pare judecat de Dumnezeu. Șimei l-a batjocorit pe David, crezând că acesta e lovit de Dumnezeu pentru că-i luase locul lui Saul, dar pentru cuvintele de ocară a plătit mai târziu cu viața. În același timp fii ca David, nu te grăbi să te răzbuni pe Șimei și să-i răspunzi, lasă-L pe Dumnezeu să o facă…

Nu te grăbi să-l judeci pe fratele tău care e bolnav și in faliment, acuzându-l că e păcătos sau că nu are credință. Și Iov a fost bolnav și falimentar, dar nu era nici necredincios, nici păcătos, ci era încercat de Dumnezeu. De fapt Iov prin statornicia lui în boală și în faliment urma să-i dea o lecție usturătoarea Satanei care credea că și oamenii sunt “pe interes” cum a fost și este el.

Nu te grăbi să răspunzi poftelor tale, dorințelor tale, foamei tale, mai lasă-le să aștepte, poartă-te mai aspru cu ele, pentru că așa le tocește dinții, cu pila abstinenței, nu te grăbi să slujești carnea ca pe un dumnezeu, ci pune-ți firea să aștepte până ți-ai hrănit mai întâi sufletul cu Scriptura și rugăciunea, apoi cele trebuincioase ale firii.

Nu te grăbi să fii martor al lui Hristos dacă mai întâi nu ai devenit martor al turnării Duhului Sfânt peste ființa ta. A te duce să vorbești altora despre Hristos fără coborârea restauratoare evidentă a puterii Duhului Sfânt peste tine, este ca și cum te-ai duce la război fără armă, ca și cum ai ieși din tranșee în pijamale. Stați în rugăciune și în mijlocire și apoi ieșiți la luptă!

Cu prețuire,

Toni Berbece